joi, noiembrie 27, 2014

metafizic

ți-am cuprins ieri mâna sufletului rece
și-am simțit cum viața mea scurtă trece
dincolo de vălul subțire al timpului hain
sub care am ascuns cândva al dorului chin.

am mai simțit amintirile cum înmuguresc-
despre tot ce-a fost senzual și trupesc
și-apoi în mâna sufletului tău au înflorit
ispite fierbinți, dar cu miros divin.


luni, septembrie 15, 2014

dizarmonie

nu-ncape îndoială
că-n orice minte dreptă
se-ascunde un mic suflet chircit
obosit peste măsură și foarte schilodit.

duminică, septembrie 07, 2014

meteahnă

zi de zi am învațat să merg drept,
să spun mereu fiecare lucru corect,
să-ndrept priviri senine fiecărui om
și să-i preschimb gândurile-i murdare
în vorbe goale ce ies din gura oricărui domn.

zi de zi am învățat s-aștept oricât,
să stau cuminte în fața fiecărui păcat,
să-i dau oricărui trecator un zâmbet rece
și să-ngheț sub el orice găsește altul senzual
până când orice pornire-nfierbântată trece.

și-ntr-o zi m-ai întemnițat în noaptea adancă a ochilor tai
lângă o tandrețe fierbinte și aspră, păzită de trei dulăi -
în zadar am căutat măcar o singură fărâmă de rațiune,
sub umbra genelor tale viața-i o chinuitoare minune
ce-mi face mersul strâmb și sufletul flămând de tine.

vineri, august 29, 2014

voință de șarpe

îmi simt sufletul-n gât
ca pe o vorbă urâtă și ghimpoasă,
ca pe o vomă foarte amară și foarte dureroasă -
cum așteaptă scârbit
să deschid o portiță prin care să iasă
din carnea-mi râncedă și odios de frumoasă,
unde vara-ntreagă a dospit
în mirosul greu de ispită duioasă
culeasă din iarba cea mai verde și cea mai grasă.

marți, iulie 01, 2014

aproape

nu-i acolo unde-mi încep degetele
când le închizi între degetele tale,
nu-i nici între buzele mele
când mă înec cu buzele tale
și nici măcar între coapsele-mi tari
când intri-n mine și vrei să mai stai.

aproape-i undeva după retină
unde-mi aștepți gândurile să vină,
e dincolo de ce ai învățat că sunt
când mi-ai gustat flămând trupul de lut,
aproape-i mult după ce te-ai oprit năuc
și-ai socotit că mai mult aproape nu duc.

miercuri, iunie 25, 2014

molitvă

e atât de mult gol în mine
încât îmi pare că ochii sufletului Tău
au orbit căutând o fărâmă din sufletul meu.

nu-i nimic de văzut în mine -
tot ce iese, tot ce vine
e doar o dâră de fum subțire
cât să-mi ajungă de ieri până mâine

în mine-i doar o rugaciune fierbite,
ca ultimul joint ajuns la filtru:
dacă tot trec prin atâtea ispite,
poți Doamne, să-mi dai Tu
un dumicat din fiecare-n parte?


joi, iunie 12, 2014

nihilism

nu mai cred în nimic!
L-am ars pe Dumnezeu în mine
am răstignit orice urmă de speranță
și-am început să renunț la viață.

nu mai cred în nimic!
nu-mi pasă dacă-i soare-afară
dacă-i cerul dureros de frumos
nici dacă-i parfum de primăvară

nu mai cred în nimic!
în sufletu-mi  îngrozitor de chircit
golul singur în sine s-a rătăcit.
24 de ore în fiecare zi am murit.



marți, iunie 03, 2014

G

Lasă-mă să-ți simt căldura fumurie în  piept,
Să-mi rătăcesc gândurile urâte și să te aștept
Dincolo de tot ce m-au învățat alții sa fiu,
Acolo unde fără tine era înainte pustiu.

Lasă-mă să vin cu tine-n mine pentru un timp,
Să stăm tâmplă langă tâmplă pe un câmp
Unde s-au născut  toate gândurile frumoase,
Unde dorm visele noastre cele mai duioase.

Lângă tine simt mica pauză dintre secunde
Când Timpul hain nicăieri nu se grăbește,
Pănă când îmi lași pieptul gol să se răcească
Și-ți simt lipsa spinoasă cum începe să crească.